Comunicarea de brand in epoca digitala

Scris de Marius Sescu pe 03/02/2010 · 1 comentariu


pr crisis Comunicarea de brand in epoca digitalaPe vremuri era simplu sa promovezi un brand. Faceai un afis, distribuiai cativa fluturasi, iti trageai o reclama tare la TV si gata, puteai spune ca ai comunicat valorile brandului catre clienti.

Odata cu avansul tehnologic si dezvoltarea internetului regulile jocului s-au schimbat, iar metodele de odinioara nu mai funtioneaza. Principala dezamagire a companiilor este ca nu mai pot controla discutiile despre brandurile din portofoliu. Consumatorii unui produs isi pot exprima opinia oriunde: pe bloguri, in retelele sociale, pe forumuri. Clientul a ajuns sa detina controlul, iar brandurile trebuie sa isi ajusteze strategiile de comunicare.

Esti dezamagit de masina de spalat? Poti scrie pe un forum opinia ta, iar potentialii clienti cu siguranta o vor citi daca cauta informatii pe Internet.

Ti-ai cumparat un laptop si magazinul online ti l-a trimis abia la o saptamana dupa ce ai platit? Cum ar fi sa scrii pe blogul tau despre asta iar cei 10.000 de cititori sa afle ce ti s-a intamplat?

Ai mancat la un restaurant si ai fost nevoit sa mergi la spital dupa cina? Pune un tweet pe Twitter, daca esti popular cu siguranta cei care te urmaresc vor evita localul respectiv.

Regulile se schimba, iar comunicarea clasica nu e suficienta. Mediul online ofera putere consumatorului obisnuit, iar informatiile sunt la indemana oricui. Pentru a se promova in epoca digitala un brand trebuie sa:

  • Ofere informatii utile si interesante consumatorilor, pentru a ii determina pe acestia sa le transmita mai departe.
  • Adapteze informatiile transmise pentru diverse medii. Nu e de ajuns sa scrii un comunicat de presa despre produsul tau. Poti sa publici online fotografii ale produsului, clipuri video care arata cum functioneaza, imagini la 360 de grade care ajuta clientii sa perceapa aspectul produsului.
  • Comunice cu clientii, nu catre clientii. Feedback-ul primit de la clienti are un rol tot mai important in optimizarea si promovarea unui brand.
  • Reactioneze rapid in cazul unei crize de imagine, offline sau online. Nu e ciudat ca o companie sa angajeze pe cineva pentru gestionarea imaginii in mediul online, mai ales daca consumatorii discuta despre produsele ei pe net. E ciudat daca nu o fac.

{ 1 comentariu… citeste-l in continuare sau adauga unul }

Flori February 9, 2010 la 12:23 PM

Ai mare dreptate, dar uite ca in anul de gratie 2010 multe branduri ignora mediul online, care are o influenta atat de mare… uita ca povestim despre un produs nesatisfacator la 10 persoane…

PS: la titlu ai scris “digitatala” cu 2 de “ta”

Raspunde

Lasa un comentariu

Postul anterior:

Postul urmator: